Probabil nu foarte mulţi dintre noi ne-am imaginat vreodată cum ar arăta un căţel cu aparat dentar.

Wesley este un cățel din Michigan, Statele Unite, care a încercat o experiență inedită.

Stăpâna sa, Molly Moore, i-a atașat un aparat dentar pentru a-i alinia dinții.

Deşi, la prima vedere, sună a moft de bogătaş, lucrurile nu stau tocmai aşa.

căţel cu aparat dentar
Wesley, înainte de aparatul dentar

Cățelului îi era imposibil să închidă gura și nici nu se putea hrăni cum trebuie din cauza dinților crescuți în mod anormal.

De asemenea, nu se juca cu jucăriile sale şi începuse să piardă în greutate.

Wesley – primul căţel cu aparat dentar

veterinar aparat dentar

Tatăl lui Molly, care este veterinar specializat în tratamentul canin, i-a făcut micului lor cățel, Wesley, un aparat dentar care să îi îndrepte dinții.

Intervenţia a fost un succes!

căţel cu aparat dentar
Aparatul dentar al lui Wesley

Cățelușul, în vârstă de șase luni, a devenit celebru pe internet.

Stăpânii sai au publicat mai multe imagini în care Wesley își afișează aparatul dentar.

Trebuie să recunoaştem că Wesley arată chiar drăguţ!

căţel cu aparat dentar
Wesley a devenit vedetă pe internet

Din cauza problemei dentare, pe măsură ce a început să crească, nu putea să își închidă gura și nici nu se putea hrăni în mod adecvat.

Spre deosebire de oameni, Wesley a purtat aparatul doar câteva săptămâni. I-a fost suficient cât să-i fie remediată problema.

Datorită familiei iubitoare care îl îngrijește, Wesley a devenit din nou un căţel jucăuş şi fericit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.