Câinii pot detecta cancerul cu ajutorul mirosului. Acest lucru ar putea duce la dezvoltarea unor noi metode de depistare a tumorilor, accesibile şi neinvazive, conform unui studiu recent.

O echipă de oameni de ştiinţă a demonstrat că exemplarele canine îşi pot utiliza simţul foarte dezvoltat al mirosului pentru a identifica eşantioanele de sânge prelevate de la persoane care suferă de cancer.[sursa]

Câinii participanţi au avut o acurateţe de 97%.

câinii pot detecta cancerul
Câinii pot detecta cancerul

Cercetarea a fost prezentată în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Americane de Biochimie şi Biologie Moleculară, desfăşurată în Orlando, SUA.

Receptorii olfactivi canini sunt de 10.000 de ori mai potenţi în comparaţie cu cei umani, câinii fiind astfel mult mai sensibili la mirosuri pe care oamenii nu le pot percepe, se arată în studiu.

”Un test extrem de sensibil pentru detectarea cancerului ar putea salva mii de vieţi. S-ar putea schimba modul în care este tratată boala.”, a declarat Heather Junqueira, cercetător principal la BioScentDx.

Junqueira şi colegii ei au folosit o formă de dresaj pentru efectuarea experimentului.

Câinii pot detecta cancerul

Patru câini din rasa Beagle au fost învăţaţi să facă distincţia între sângele prelevat de la persoane sănătoase şi mostre de la pacienţi cu cancer pulmonar malign.

Unul dintre câini nu a răspuns corespunzător la dresaj.

Ceilalţi trei au identificat probele de sânge de la pacienţii cu cancer cu o acurateţe de 96,7%.

Probele de la persoanele sănătoase au fost identificate cu o acurateţe de 97,5%.

Cercetătorii intenţionează să utilizeze această capacitate de detectare a cancerului de către câini pentru dezvoltarea unei modalităţi neinvazive de screening a acestei afecţiuni.

Totodată, ei speră să descopere compuşii biologici pe care câinii îi detectează. Astfel ar putea fi concepute teste de depistare pe baza acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.