Când găseşti un câine legat de calea ferată, care este primul lucru care-ţi trece prin cap?

Jared este un tip care a trecut printr-o astfel de situaţie.

Mergând printr-o zonă mai puţin circulată, băiatul a dat peste un câine legat de calea ferată.

„Există o cale ferată care trece pe lângă poarta centrului de reciclare, iar la un moment dat am văzut ceva mişcându-se. Iniţial am crezut că era o căprioară întinsă între şine.”, a declarat Jared pentru The Dodo.[sursa]

câine legat de calea ferată

Băiatul a fluierat spre animalul respectiv, în speranţa că îl va speria şi astfel se va depărta de calea ferată.

Fără succes.

Băiatul a văzut atunci că animalul a ciulit urechile şi şi-a dat seama că nu era o căprioară, ci un câine.

câine legat de calea ferată

Câinele era legat de şină

Jared a observat că patrupedul era legat de şină şi nu putea pleca de acolo de unul singur.

„Câinele a încercat să vină spre mine, dar frânghia cu care era legat l-a tras înapoi”, spune Jared.

câine legat de calea ferată

Jared ştia că trenul trece de trei ori pe zi prin zonă, dar nu avea nicio idee când va veni următorul.

În schimb, era ferm convins că trebuie să ajute bietul căţel.

După cum bănuia, patrupedul era blând şi nu a întâmpinat probleme când l-a dezlegat de şină.

Mai mult, căţelul s-a urcat în maşina salvatorului, de parcă era a mia oară când face asta.

câine in masina

Jared şi-a dat seama că bietul câine era epuizat de la căldură.

Fusese lăsat intenţionat acolo, pentru a-şi găsi sfârşitul.

Băiatul a dus câinele acasă.

Familia lui Jared l-a primit cu braţele deschise şi cu toţii au decis să-i pună numele Samson.

câine saluta stapanul

Samson pare foarte recunoscător pentru că Jared i-a salvat viaţa.

S-a integrat perfect între celelalte animale ale familiei: alţi doi câini salvaţi de pe stradă, câteva pisici şi un iepure uriaş belgian.

Samson este un căţel norocos!

4 COMENTARII

  1. Nu înțeleg unii oameni de ce au inima atat de rece, după părerea mea animalele sunt cele mai bune prietene ale omului, un animal este un prieten mai bun ca omul
    Omul este un șarpe
    E foarte urat din partea acelui om ca a lăsat cățelul la moarte, un animal are nevoie de iubire nu de chinuri, aveți grija de animale!!! ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.