Trupul unui bărbat care şi-a pierdut viaţa într-o drumeție, într-o zonă pustie, a fost găsit datorită câinelui său.

Polițiștii porniți în căutare au fost alertați de lătratul patrupedului care nu și-a părăsit stăpânul mort și a rămas lângă el 24 de ore.

Incidentul s-a consumat într-o zonă izolată, într-o pădure de pe un munte din statul american Washington. Soția bărbatului i-a alertat pe polițiști de dispariția lui.

Omul de 64 de ani a plecat într-o drumeție miercuri și, așa cum făcea deseori, a luat cu el și pe Daisy, câinele familiei.

Pentru că bărbatul nu s-a întors acasă după miezul nopții, soția a cerut ajutorul polițiștilor.

câine stă lângă stăpânul său decedat
Câinele la sosirea anchetatorilor

Ancheta a început

”Soția ne-a spus că, recent, bărbatul căutase pe Internet despre zona Evans Creek”, a transmis Departamentului Șerifului din Pierce Creek.

Echipele de căutare au verificat zona muntoasă, dar nu au avut succes. A doua zi, abia la ora 16.45, polițiștii au găsit mașina bărbatului, în care au găsit niște indicii despre zona către care s-a îndreptat, pe jos.

După alte căutări, în jurul orei 18.00, unul dintre ajutoarele de șerif a auzit un lătrat, conform CNN.

”Ajutorul de șerif a continuat să urce în direcția din care a auzit lătratul și a văzut un câine care se potrivea descrierii lui Daisy, care era într-o zonă foarte abruptă, deasupra râului Marshall”, mai scrie biroul șerifului, într-o postare pe Facebook.

Polițistul a continuat să urce încă 30 de minute, până când a reușit să ajungă la câine.

Daisy era lângă trupul neînsuflețit al stăpânului. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a căzut în zona abruptă în timp ce urca pe munte, iar impactul i-a fost fatal.

”Fără însoțitorul său fidel, Daisy, nu am fi reușit niciodată să găsim bărbatul”, au mai spus polițiștii.

Aceasta este încă o dovadă care atestă faptul că patrupezii ne sunt loiali şi ne iubesc necondiţionat, indiferent de împrejurări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.