Un câine credincios stă de o săptămână în fața unui spital dintr-un oraş din Argentina, pentru a-și aștepta stăpânul, însă bărbatul pe care-l așteaptă a murit.
Toto, un labrador de șase ani, stă de mai multe zile la intrarea spitalului Pablo Soria din orașul argentinian San Salvador de Jujuy.
Grav bolnav, stăpânul său a cerut să fie adus pentru a-și lua rămas bun de la patrupedul care i-a fost loial întreaga viaţă.
După moartea bărbatului, rudele acestuia au abandonat câinele.
Labradorul a rămas, însă, în fața spitalului, ca să-și aștepte stăpânul.
Astfel, căţelul a dovedit o dată în plus că poveştile despre iubirea necondiţionată a câinilor sunt cât se poate de reale.
Toto, aşteptându-şi stăpânul

Pentru că e blând și prietenos, angajații spitalului îl hrănesc și i-au improvizat un culcuş în care să se adăpostească.
Fără a mai fi îngrijit, Toto a făcut şi o infecţie la una dintre lăbuţe. Câţiva angajaţi inimoşi ai spitalului l-au dus la veterinar, unde a fost operat.
„Pare să creadă că stăpânul să va veni într-o zi și îl va lua acasă”, a spus un vizitator al spitalului.
Angajații unității medicale au lansat un apel pe rețelele de socializare, în speranța de a-i găsi lui Toto un nou stăpân.
Iubitorii de animale, impresionaţi de iubirea acestui câine care îşi aşteaptă stăpânul, au distribuit povestea sa în mediul online.