Un câine în costum a rămas cu inima frântă aşteptând în zadar să fie luat de la un adăpost, întrucât familia adoptivă nu s-a mai prezentat.

Căţelul pe nume Vicente a fost îmbrăcat frumos de reprezentanţii fundaţiei non-profit Rescatame, din Columbia.[sursa]

Patrupedul urma să fie adoptat de o familie care îl văzuse pe pagina de Facebook a organizaţiei.

Totul era pregătit, întâlnirea era stabilită, iar Vicente parcă simţea că urmează să-şi cunoască noua familie.

O mare dezamăgire s-a produs atunci când reprezentanţii organizaţiei au primit un telefon de la familia care urma să-l adopte pe Vicente.

Aceştia au anulat vizita, spunând că nu se mai pot prezenta pentru a-l ridica pe Vicente.

câine în costum
Imaginea cu un câine în costum, având inima frântă, a cucerit internetul

„Familia care trebuia să-l adopte pe Vicente nu s-a mai prezentat pentru a-l lua acasă. Când căţelul era pregătit pentru o nouă viaţă, proaspăt îmbăiat şi cu costumul pe el, oamenii au anulat adopţia.

Apoi lumea se întreabă de ce suntem atât de stricţi în procesul de adopţie. Fix acesta este motivul!

Nu vrem să avem vreun dubiu că micuţii noştri îmblăniţi vor ajunge pe mâini bune pentru o nouă VIAŢĂ.

Dacă doriţi să adoptaţi, aveţi în vedere că e un legămât pe viaţă. Animalele nu sunt obiecte pe care le puteţi arunca după bunul plac.” se arată în mesajul postat de organizaţie.

Câine în costum, caut stăpân

Dacă inima nu ţi-a fost făcută bucăţi de povestea emoţionantă a lui Vicente, sunt şanse mari să fii făcut din piatră. Totuşi, dacă eşti impresionat, înainte să plângi în hohote, trebuie să ştii că povestea lui Vicente are un final fericit.

După ce organizaţia Rescatame i-a publicat povestea, o mulţime de solicitări pentru adopţia lui Vicente au început să curgă.

Noua familie a lui Vicente

Într-un final, reprezentanţii fundaţiei au efectuat un proces riguros de selecţie şi au stabilit care va fi noua familie a căţeluilui în costum. Acum Vicente este fericit în noua lui casă, alături de oameni care deja îl iubesc.

Dacă această poveste te-a făcut să îţi doreşti un căţel, adoptă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.