Avem multe frici în viaţă, însă incendiile sunt, cu siguranţă, între primele din top. Iar povestea acestui câine care moare în incendiu, după ce se asigură că membrii familiei sale sunt în siguranţă, te va emoţiona garantat.

Membrii familiei Butler au înnoptat în locuinţa lor dintr-un mic orăşel din Florida, SUA.[sursa]

Dintr-o dată, un incendiu porneşte din podul locuinţei şi se extinde rapid.

Alarma a pornit.

Nu a sunat foarte mult, defectându-se cel mai probabil de la flăcări.

câine moare în incendiu

Într-un timp foarte scurt, flăcările au cuprins aproape toată casa.

Întrucât alarma nu a sunat suficient de mult pentru a fi auzită de membrii familiei, care dormeau, a intrat în acţiune un erou neaşteptat: căţelul Zippy.

Simţind mirosul puternic de fum şi văzând cum flăcările se extind, căţelul a început să latre şi să alerge prin toată casa, zgâriind cu lăbuţele uşile camerelor.

„Era foarte agitat, alergând de la o cameră la alta, lătrând şi zgâriind uşile”, spune stăpânul lui Zippy.

Oamenii şi-au dat seama că a izbucnit un incendiu şi au reuşit să iasă.

Toţi cei 8 membri ai familiei Butler au scăpat cu bine.

Din păcate, căţelul Zippy s-a rătăcit în fumul înecăcios şi nu a reuşit să iasă din locuinţă.

Zippy a murit în incendiu, însă membrii familiei sale au scăpat nevătămaţi, datorită lui.

Vestea că un câine a murit în incendiu după ce şi-a salvat familia s-a răspândit atât în cartier, cât şi pe internet.

Familia Butler şi-a pierdut casa, lucrurile, dar, cel mai dureros, au pierdut căţelul care le-a salvat vieţile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.