Uneori, pentru a face o faptă bună, trebuie să facem şi una rea. În cazul de faţă, un tânăr a comis o infracţiune pentru a salva viaţa unui căţel care era numai piele şi os.

Mai exact, Dani, un tânăr care nu a vrut să precizeze locul în care trăieşte, tocmai pentru a nu fi acuzat de săvârşirea vreunei infracţiuni, a povestit cum a sărit gardul în curtea vecinilor şi a furat un căţel subnutrit, piele şi os.[Bored Panda]

„De obicei nu sar gardurile în curţile oamenilor, dar de data asta am făcut-o pentru a salva un suflet în suferinţă.

Locuiesc alături de nişte oameni iresponsabili, care umblă doar beţi şi drogaţi.

Într-o zi au adus acasă un căţel, pe care l-au lăsat prin curte. Gardul este din plasă de sârmă şi se poate vedea cam tot ce mişca în curtea din faţă.

Nu-mi amintesc ca vreodată vecinii să-i fi dat ceva de mâncare căţelului. La un moment dat, l-au legat cu o lesă de un copac şi l-au lăsat acolo, efectiv să moară de foame.

Nu am mai rezistat. Am sărit gardul într-o noapte şi l-am furat.” a povestit Dani.

Astfel arăta acest căţel, care a ajuns doar piele şi os

Dani a sărit gardul în curtea vecinilor, observând că nu este nimeni acasă.

S-a apropiat de patruped şi a constatat că este mai mult mort decât viu.

Era o căţeluşă.

A luat-o în grabă în curtea sa, numind-o Sunny.

Dani a mărturisit că avea de gând să o dea la un padoc, pentru a fi îngrijită şi apoi adoptată de o familie responsabilă. Totuşi, s-a ataşat atât de repede şi de tare de ea, încât s-a decis să o păstreze.

Probabil că vecinii nesăbuiţi au observat lipsa lui Sunny, însă nu le-a păsat prea tare.

Pentru a nu provoca un scandal, Dani a ţinut-o în curtea din spatele casei, unde nu putea fi văzută cu uşurinţă.

Transformarea

Zilele au trecut, iar căţeluşa s-a transformat vizibil.

Hrana adecvată şi afecţiunea şi-au spus cuvântul. Sunny a devenit o căţeluşă frumoasă şi răsfăţată.

Felul oribil în care arăta atunci când a fost furată de către Dani era doar o amintire neplăcută.

Sunny ignorând amintirile triste

Între timp, vecinii lui Dani s-au mutat.

Nu se ştie dacă la închisoare sau în altă locuinţă, dar cert este că au dispărut din peisaj.

Acum Sunny are o viaţă liniştită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.