Sully, câinele lui George Bush Senior, un labrador însoţitor, va rămâne în istorie.

Imaginea cu Sully întins în faţa catafalcului fostului său stăpân, George Bush, făcea înconjurul lumii.

Câinele, care făcea parte din familia Bush din anul 2017, a fost special antrenat pentru a-l ajuta pe George Bush Sr. în activităţile zilnice.

Fostul preşedinte rămăsese imobilizat într-un scaun cu rotile în ultimii ani din viaţă.

Labradorul a devenit celebru pe reţelele de socializare cu fotografii în care apare alături de fostul preşedinte.[sursa]

La moartea lui George Bush, câinele nu s-a dezlipit de sicriul său

În timpul funeraliilor de stat, Sully nu s-a dezlipit de sicriul stăpânului său, emoţionând întreaga suflare.

„Misiune îndeplinită” a fost mesajul care a însoţit imaginea postată pe contul de Twitter al lui Jim McGrath, purtător de cuvânt al familiei Bush.

Sully, în faţa sicriului lui George Bush Senior

După acel moment dramatic, Sully continuă să-şi exercite rolul de câine însoţitor în spitalul Walter Reed.

Acum le ţine companie veteranilor de război şi a primit gradul de soldat-infirmier.

Pentru serviciile sale, labradorului i-a fost închinată o statuie care să amintească de spiritul său de loialitate.

Lucrarea a fost realizată din bronz, în mărime naturală, şi se află în biblioteca George Bush din Texas. La dezvelirea sa, a participat şi Sully.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.